|
|||
|
Programul “Rabla” pe Internet Scris de Simona Cioacata
Ce legatura ar putea exista intre masini si site-uri web? Aparent, niciuna. Programatorul Adi Stan a gasit insa o similitudine intre programul “Rabla” lansat in Germania si site-urile invechite ale firmelor, care ar avea nevoie de o “revizie” generala. Si astfel, din iarna anului trecut, i-a incoltit in minte ideea inlocuirii paginilor web vechi si greu accesibile cu unele noi, realizate dupa ultimele tehnici in domeniu.
Pe principiul programelor de innoire a parcurilor auto din mai multe tari (printre care, mai nou, se regaseste si Romania), Stan a lansat in urma cu cateva saptamani programul SiteBuyBack.ro, prin care, contra unei “prime de casare” de 50 de euro, clientii pot beneficia de un site de prezentare nou-nout, creat de firma pe care programatorul o detine.
Adi Stan sustine ca, practic, cei 50 de euro sunt un discount pe care il ofera clientilor la achizitionarea unui nou site, in locul celui vechi, mai putin performant. “Exista companii care au deja website-uri, dar cu tehnologia din anii 2000, cu grafica din anii respectivi, prin care nu se comunica, sunt foarte inchise si nu se updateaza in timp real. Asa ca ar fi cazul sa treaca la noile tehnologii, la noile trenduri in materie de website-uri, dar se lovesc de vesnica problema - de ce sa mai plateasca inca o data pentru un site, daca au mai platit si in urma cu cativa ani? Venind cu acest sistem de SiteBuyBack se face trecerea peste un hop mental, exact ca in programul «Rabla», iar in acel moment clientul nu mai are niciun argument sa nu se dezvolte online”, explica Stan.
El adauga faptul ca, indiferent de cat de dezvoltat este site-ul care trebuie “reciclat” sau de cate functii are, reducerea este aceeasi. “De fapt, este o reducere de 50 de euro la achizitionarea unui site nou, prin sistemul nostru Magellan 2.0, cu preturi incepand de la 99 de euro. Deci, pentru cineva care va cumpara pachetul minimal, este o reducere de aproape 50%. Pachetul maxim este de 400 de euro, deci reducerea este de 13%. Site-ul va fi unul complet nou, dupa cum vrea clientul, iar din vechiul site se pastreaza doar informatia, si, eventuzal, identitatea vizuala, pentru a exista o continuitate”, precizeaza antreprenorul. Primul client al programului “Rabla” pentru site-uri a venit dupa o saptamana de la lansarea programului, client care voia refacerea paginii web pentru ca pierduse legatura cu programatorul, iar ultima informatie postata pe site era din 2004.
Potrivit lui Adi Stan, solutia web Magellan 2.0, pe care se vor construi toate site-urile intrate in acest program, este suta la suta romaneasca si acopera 95% din necesitatile oricarui site de promovare a unei companii - este multilingv, are un numar de pagini nelimitat, contine o galerie de imagini si de produse, precum si sectiuni pentru stiri, chestionare online sau newslettere. Prin solutia web Magellan 2.0 se pot achizitiona cinci tipuri de pachete, diferentierea facandu-se prin design, gazduire si programare: pachetul Santiago, la un pret de 99 de euro, Victoria, cu pretul de 299 de euro, Concepcion (349 de euro), Trinidad (349 de euro) si San Antonio, cu pretul de 399 de euro, pachete denumite dupa corabiile lui Magellan. La aceste preturi se adauga TVA-ul.
Stan are “mari asteptari” de la noua idee, dar si de la afacerea in domeniul programarii, pe care a inceput-o in urma cu trei ani, desi recunoaste ca resimte din plin efectele crizei economice. “In Romania exista cel putin 400.000 de IMM-uri si doar 40.000 de website-uri. Prin urmare, daca numai jumatate dintre aceste IMM-uri ar vrea un site, ar rezulta 180.000 de site-uri de construit. Daca 40.000 s-au realizat in zece ani, in mod cert vom avea de lucru cativa ani buni de acum inainte, pentru a ajunge la zi”, explica Adi Stan. Antreprenorul si-a inceput afacerea in domeniul programarii in 2005, cu patru angajati si o investitie de aproximativ 30.000 de euro, ajungand in 2008 la noua angajati, la o cifra de afaceri de 275.000 de lei si un profit de 5.500 de lei.
Ca urmare a crizei, anul trecut a renuntat la patru angajati, iar intr-un scenariu optimist spera la o cifra de afaceri de 300.000 de lei, cu un profit reinvestit in totalitate. “Realist, o pastrare a cifrei de afaceri apropiate de aceea din 2008, pe fondul unei reduceri de personal fata de 2008, contrabalansata insa de o productivitate crescuta, datorita investitiilor mari in solutiile software proprii, consider ca este o tinta optima pentru aceasta perioada economica nefavorabila”, apreciaza Adi Stan.
|
|||
Alte articole:






